Anxietatea, depresia si tulburarile de somn afecteaza milioane de oameni de pe intreg globul. In acest articol sunt prezentate plantele medicinale si sarurile minerale utilizate pentru ameliorarea acestor tulburari. Pentru fiecare produs vegetal (planta medicinala), au fost enumerate studiile care atesta eficacitatea lor, compozitia, actiunea, indicatiile, contraindicatiile, interactiunile medicamentoase, atentionarile. La sarurile minerale au fost mentionate studiile care atesta eficacitatea lor, sursele naturale si aportul zilnic necesar.
-
Plante medicinale
Floarea pasiunii (Passiflora incarnata)
Floarea pasiunii are o lunga istorie ca agent anxiolitic si a fost folosita de-a lungul timpului, de oameni de pe intreg globul, pentru tratarea anxietatii. In anii 1970-1990 Floarea pasiunii a fost inscrisa oficial ca si medicament de catre Farmacopeea Americana, Britanica, Germana, Franceza, Elvetiana, Egipteana si Indiana.
Studii: Intr-un studiu dublu orb, controlat placebo a fost analizata diferenta si eficacitatea dintre Oxazepam (benzodiazepina folosita pentru tratarea tulburarilor anxioase cronice) si floarea pasiunii la un numar de 36 de pacienti care sufereau de tulburare anxioasa generalizata. Rezultatele au aratat ca floarea pasiunii este la fel de eficienta ca benzodiazepinele pentru tratarea anxietatii. In cazul benziodiazepinelor aparitia efectului si scaderea anxietatii a avut loc mai rapid decat in cazul florii pasiunii.
Compozitie: Alcaloizi carbonilici (harman, harmina, harmalol), flavone (2.5%), cumarine. Ulei volatil (0.1%).
Actiuni: Sedativ, tranchilizant, antispastic musculotrop, hipotensiv.
Indicatii: Insomnii, anxietate, nevroze, agitatie psiho-motorie, gastrite, colite.
Reactii adverse: Cefalee, halucinatii, hipotermie.
Contraindicatii: Sarcina.
Kawa-kawa (Piper methysticum)
Kawa este o bautura preparata din produsul vegetal Piper methysticum.
Studii: Au fost efectuate numeroase studii pe animale in care a fost demonstrat efectul sau anxiolitic, fara a avea efect sedativ si fara a afecta capacitatea mentala, efecte adverse specifice benzodiazepinelor.
Primul studiu dublu orb, controlat placebo asupra Kawa a fost efectuat in 1997, timp de 25 de saptamani, pe un numar de 101 pacienti dintre care unii au primit extract de Kawa iar altii un placebo. Pacientii care au primit extractul de Kawa au raportat o imbunatatire a simptomelor in cazul tulburarilor anxioase primare si secundare.
Alte 5 studii controlate randomizate au avut aceleasi rezultate, desi alte 4 studii controlate randomizate nu au aratat o eficacitate mai mare decat placebo.
!!!Atentie: FDA (U.S. Food and Drug Administration) a publicat un document in care a avertizat consumatorii asupra potentialului efectelor adverse asupra ficatului (hepatita,ciroza,insuficienta hepatica) in urma administrarii suplimentelor alimentare care contin Kava! In Canada si Regatul Unit a fost interzis.
!Interactiuni (majore): A nu se administra daca urmati un tratament cu: Alprazolam (Xanax), sedative (clonazepam, lorazepam, fenobarbital, zolpidem).
Sunatoarea (Hypericum perforatum)
Sunatoarea a fost folosita in medicina traditionala de secole intregi pentru a trata diverse afectiuni si este autorizata in Germania pentru tratarea anxietatii, depresiei si a tulburarilor de somn.
Studii: Sunatoarea este in general recunoscuta pentru tratarea depresiei. Un studiu publicat in 1996 a demonstrat faptul ca sunatoarea este mai eficienta decat placebo in tratarea depresiei de intensitate mica si medie. Intr-un alt studiu, efectuat in Germania a fost concluzionat faptul ca sunatoarea este la fel de eficienta ca Imipramina pentru tratarea depresiei de intenstate mica si medie.
Compozitie: Ulei volatil (0.2-1%) cu pinen, sesquiterpene. Hipericina (0.1-0.5%), hiperforina (4%), tanin, rezine, flavonozide (4-5%), acid cafeic si clorogenic, carotenoide, catehine (6-15%), procianidoli (1%).
Actiuni: Antidepresiv, antiinflamator, antihemoragic, cicatrizant, diuretic, hipotensiv, stimulant digestiv, coleretic-colagog, antidiareic, antibacterian.
Indicatii: Stari depresive, dischinezii biliare, anorexie, gastroenterocolite, rani, arsuri, migrene digestive, dismenoree, inflamatii genitale.
Reactii adverse: Fotosensibilizare
Contraindicatii: Sarcina, alaptare.
!Interactiuni (majore): A nu se administra daca urmati un tratament cu: Alprazolam (Xanax), acid aminolevulinic, amitriptilina, medicamente contraceptive (anticonceptionale), ciclosporine, digoxina, fenfluramina, imatinib, irinotecan, medicamente care se biotransforma prin CYP3A4, medicamente antidepresive, medicamente anti-HIV, analgezice opioidergice, medicamente care produc fotosensibilizare, meperidina, nafazodona,nortriptilin, paroxetina, pentazocina, fenobarbital, fenitoina, fenprocoumon, rezerpina, derivati barbiturici, sertralin, tacrolimus, tramadol, warafina.
Valeriana (Valeriana officinalis)
Valeriana este folosita in mod obisnuit pentru tulburarile de somn, in special pentru insomnie. Aceasta actioneaza ca sedativ pe sistemul nervos central.
Studii: Numeroase studii clinice au demonstrat eficacitatea valerianei in tratarea insomniei, prin reducerea timpului de inducere a somnului. Intr-un studiu dublu-orb, controlat placebo a fost comparat extractul apos de valeriana fata de placebo. Au fost evaluate duarata de la administrarea valerianei pana la inducrea somnului (latenta somnului), calitatea somnului, somnolenta dupa trezire, trezirea in timpul noptii, amintirea viselor pe 128 de voluntari. In cazul latentei somunului si a calitatii somnului administrarea extractul de valeriana s-a dovedit eficienta. In ceea ce priveste somnolenta dupa trezire si trezirea din timpul noptii nu a fost raportate diferente intre extractul apos de valeriana si placebo.
Compozitie: Ulei volatil (0.5-1%) cu mono si sesquiterpene, aciclice si ciclice, hidrocarburi, aldehide, cetone, alcooli, esteri cu acid valerianic, valepotriati,alcaloizi de tip actidinic, acid cafeic, ac. clorogenic, ac. salicilic, cumarine, flavone, taninuri, rezine.
Actiuni: sedativ SNC (sistem nervos central), antispastic musculotrop, hipotensiv.
Indicatii: nevroze, anxietate, insomnii usoare prin epuizare nervoasa si surmenaj cerebral, tulburari de menopauza, distonii neuro-vegetative, colici abdominale, meteorism.
Reactii adverse: Dozele mari pot produce ameteli, migrena, convulsii.
!Interactiuni (majore): A nu se administra concomitent cu alcool. A nu se administra daca urmati un tratament cu: Alprazolam (Xanax), Benzodiazepine, inhibitoare ale sistemului nervos central (derivati barbiturici si altele).
Recomandare: Va rog sa va asigurati ca suplimentul alimentar pe care il folositi contine EXTRACTE STANDARDIZATE din repectivele plante, pentru a fi siguri ca acestea vor fi eficiente din punct de vedere terapeutic.
-
Saruri minerale
Magneziul
Magneziul este un ion cu sarcina pozitiva care este implicat in multe functii importante ale organismului (intra in compozitia oaselor si dintilor, regleaza contractile neuromusculare, intervine in metabolismul vit. D, intervine in metabolismul energetic, participa la sinteza ADN, ARN, hormon paratiroidian PTH) si a fost asociat cu tulbararile de natura anxioasa.
Studii: Pana acum au fost efectuate 3 studii pe om si toate au aratat ca aportul crescut de magneziu (multivitamine cu conentratii mari in magneziu) are un efect anti-anxios.
Exista numeroase suplimente alimentare cu magneziu disponibile in farmacii dar puetm creste aportul zilnic si din surse naturale: toate tipurile de carne, oua, lapte, plante cu clorofila, cereale, cartofi, fasole.
Aportul zilnic : 320mg/zi pentru barbati si 230mg/zi pentru femei.
Concluzii: Suplimentele alimentare pe baza de produse vegetale si saruri minerale reprezinta un tratament eficace pentru tratarea anxietatii, insomniilor si al depresiei fara riscul de a avea reactii adverse grave.
Autor: SARA SAIJARI
Bibliografie:
1.Shaheen E Lakhan, Karen F Vieira, Nutritional and herbal supplements for anxiety and anxiety-related disorders: systematic review.
2.Susan Hadley, Judith J. Petry, Valerian, American family physician, 2003.
3.Dobrescu Dumitru, Fitoterapie: Plantele izvor de sanatate, Editura Universitara, Bucuresti, 2015.
4. www.webmd.com
5.Ionita Ana Corina, Morosan Elena, Udeanu Denisa Ioana, Mititelu Magdalena, Nutritie si dietoterapie, Ed. Printech, Bucuresti, 2015.
Category: Remedii naturiste
Buna ziua! Unde as putea gasi cartea Nutritie si dietoterapie din bibliografia mentionata? Multumesc mult !
Incercati sa cautati cartea la editura Carol Davila din curtea facultatii de Medicina si Farmacie Carol Davila Bucuresti.