În luna martie, vă invităm la cel mai important eveniment de sănătate & wellbeing al primăverii, un eveniment dedicat doamnelor. Cei trei speakeri, host Larisa Petrini, Health Coach, alături de invitaţii săi Dr. Dan Mitrea, Medic Neurolog şi Mircea Nicoara, Expert în Mişcare şi Respiraţie ne vin în ajutor, prezentându-ne cei mai importanţi 5 factori care ne influenţează major energia şi sănătatea fizică, prin promovarea unui stil de viaţă inteligent şi echilibrat, în care nutriţia, mişcarea, hidratarea, respiraţia şi somnul sunt armonizate. Conferința este parte din programul Bodyology, care reprezintă brandul unui concept integrat şi echilibrat de viaţă, care se manifestă cultural, social şi educaţional, luând în calcul unicitatea şi libertatea fiecărui individ în parte.
Conferinţa este dedicată femeilor active, dispuse să facă schimbări mici, care provoacă rezultate mari în modul în care trăiesc şi care vor să descopere:
– Care sunt cei mai importanţi factori care le influenţează metabolismul (cum acumulează şi cum eliberează corpul lor energia)?
– Cum evită combinaţiile nefericite din alimentaţie, astfel încât să se simtă mai puţin obosite după masă?
– Cum funcţionează imunitatea?
– Care sunt cele câteva obiceiuri care le impiedica să ducă, constant, o viaţă sănătoasă?
– Care sunt cele câteva soluţii pentru a elimina nopţile în care au somnul agitat?
– Care sunt cele câteva trucuri care le pot ajuta să aibă un nivel de energie ridicat, în fiecare zi?
– Cum să evite să ajungă în starea de “burnout” (oboseală cronică generalizată)?
Conferinţa este dedicată celor care:
– nu dispun de timpul necesar pentru a atinge un nivel optim de sănătate fizică
– cred într-o abordare preventivă (nu simptomatică) a sănătăţii
– au nevoie de claritate în ceea ce priveşte factorii care îţi influenţează sănătatea fizică
– îşi doresc să înveţe cum funcţionează corpul lor
– vor să afle care sunt cele mai frecvente mituri despre nutriţie, pentru a le scoate din rutina zilnică
– cărora le place să înveţe lucruri practice, nu doar să asculte pasiv o prelegere teoretică
Corpul este ca un templu propriu, individual, în special pentru femei; vă aşteptăm, aşadar, pe 24 martie, la Hotel Sheraton, alături de noi pentru a inţelege ce putem face pentru a ne ajuta corpul să parcurgă mai usor etapele importante de vârstă pe care le traversează de-a lungul vieţii, trebuie să descifrăm, înainte de toate, ce se întâmplă concret în interiorul lui.
Costul unui bilet este de 100 de lei până pe data de 8 martie, inclusiv. Începând cu data de 9 martie, costul unui bilet este de 150 de lei.
Mai multe detalii, aici : http://bit.ly/2or6cDl
Partener media:
Category: Parteneriate/ Colaborari